Această pregătire îți va oferi cheia managementului statistic – metoda care te scoate din orice impas și te catapultează în stratosfera afacerilor.
Iată câteva elemente super interesante din program:
Deși poți învăța deja cele mai importante principii până la nivelul 3, la nivelul 4 îți prezentăm tehnici și soluții esențiale pentru a pune în practică cunoștințele pe care le-ai dobândit până acum. Poți cunoaște instrumente eficiente, care au propulsat mii de persoane pe calea succesului.
…de altfel, ce mai e nou pe la tine? Ești când sus, când jos? Coboară din carusel! Noi te vom învăța cum să treci repede și ușor peste perioadele de stagnare.
Rezultatul: mai multă libertate personală, o viață scutită de nopți nedormite din cauza grijilor și o companie, care în sfârșit, merge ca unsă!
Câștigul meu este reprezentat de cunoștințele și informațiile pe care le-am acumulat. Despre succesul meu voi putea vorbi atunci când voi putea aplica cele învățate și vor fi de folos. Totuși, schimbarea de perspectivă a fost foarte pozitivă. E ca și cum mi s-ar fi îndepărtat o cataractă de pe ochi.
Am acumulat o mulțime de idei și planuri, pe care dacă reușesc să le implementez în companie, va fi cu siguranță o dezvoltare semnificativă.
Am învățat reguli aplicabile atât în afaceri, cât și în viața personală. Doresc să le pun în aplicare cât mai curând posibil.
Trainingul a evidențiat necesitatea de a reorganiza firma pe viitor, ceea ce va duce la creșterea ei.
Calea etică este cea mai bună pe termen lung.
Pentru mine, trainingul a fost un modelator de personalitate. Am învățat cum să-mi gestionez timpul și cum să abordez diferitele lucruri.
După fiecare training vin acasă cu un feedback pozitiv, întotdeauna apare ceva care trebuie rezolvat și atunci abia aștept următoarea zi de lucru.
Judec și planific în prealabil întâlnirile cu potențialii clienți. Mă străduiesc să pun în aplicare în cadrul întâlnirilor mele de afaceri ceea ce am învățat aici.
„Mi-a confirmat dorinta mea de a-mi respecta principiile personale.ˮ
„Aștept să fie organizare mult mai bună și să reduc rata de erori. De asemenea, mă aștept ca persoanele din echipa mea să se dezvolte personal și profesional.ˮ
„Cel mai mult mi-au plăcut informațiile despre ciclurile de activitate, despre sistemul de comunicare în cadrul echipei mele și despre comunicarea cu echipa mea. O să lucrez pentru a comunica o realitate comună.ˮ
„Trainingul induce schimbări de comportament, organizare și gândire.ˮ
„Schimbările vor începe în primul rând cu persoana mea și cu viața în familie. Cu siguranță vom participa și la alte traininguri.ˮ
Primele schimbări vor fi pe plan personal. În cadrul firmei vom încerca să facem schimbări în bine și cu siguranță vor oferi un feedback.ˮ
„Mi-au plăcut foarte multe, începând de la modul de comunicare și până la implementarea directivelor și la delegarea sarcinilor mele.ˮ

Această pregătire îți va oferi cheia managementului statistic – metoda care te scoate din orice impas și te catapultează în stratosfera afacerilor.
Iată câteva elemente super interesante din program:
Rezultatul: o firmă în care toți trag căruța în aceeași direcție și cu eficiență maximă!
Este caracteristic instruirilor mele ca fiecare participant să primească răspuns la toate întrebările sale. De aceea ora de încheiere a zilelor de training se poate modifica puţin, lungi în funcție de activitatea participanților.
Prețul trainingului „Bazele 4” este 4.300 de lei+TVA.
Această sumă poate fi redusă dacă aduci cu tine și câţiva colegi, pentru că atunci se aplică următoarele discounturi:
|
2-3 persoane
4300 RON
4100 RON
/ persoană / training
|
4-5 persoane
4300 RON
4000 RON
/ persoană / training
|
6-7 persoane
4300 RON
3900 RON
/ persoană / training
|
8-9 persoane
4300 RON
3800 RON
/ persoană / training
|
Peste 10 persoane
4300 RON
3700 RON
/ persoană / training
|
|---|---|---|---|---|
Câștigul meu este reprezentat de cunoștințele și informațiile pe care le-am acumulat. Despre succesul meu voi putea vorbi atunci când voi putea aplica cele învățate și vor fi de folos. Totuși, schimbarea de perspectivă a fost foarte pozitivă. E ca și cum mi s-ar fi îndepărtat o cataractă de pe ochi.
Am acumulat o mulțime de idei și planuri, pe care dacă reușesc să le implementez în companie, va fi cu siguranță o dezvoltare semnificativă.
Am învățat reguli aplicabile atât în afaceri, cât și în viața personală. Doresc să le pun în aplicare cât mai curând posibil.
Trainingul a evidențiat necesitatea de a reorganiza firma pe viitor, ceea ce va duce la creșterea ei.
Calea etică este cea mai bună pe termen lung.
Pentru mine, trainingul a fost un modelator de personalitate. Am învățat cum să-mi gestionez timpul și cum să abordez diferitele lucruri.
După fiecare training vin acasă cu un feedback pozitiv, întotdeauna apare ceva care trebuie rezolvat și atunci abia aștept următoarea zi de lucru.
Judec și planific în prealabil întâlnirile cu potențialii clienți. Mă străduiesc să pun în aplicare în cadrul întâlnirilor mele de afaceri ceea ce am învățat aici.
„Mi-a confirmat dorinta mea de a-mi respecta principiile personale.ˮ
„Aștept să fie organizare mult mai bună și să reduc rata de erori. De asemenea, mă aștept ca persoanele din echipa mea să se dezvolte personal și profesional.ˮ
„Cel mai mult mi-au plăcut informațiile despre ciclurile de activitate, despre sistemul de comunicare în cadrul echipei mele și despre comunicarea cu echipa mea. O să lucrez pentru a comunica o realitate comună.ˮ
„Trainingul induce schimbări de comportament, organizare și gândire.ˮ
„Schimbările vor începe în primul rând cu persoana mea și cu viața în familie. Cu siguranță vom participa și la alte traininguri.ˮ
Primele schimbări vor fi pe plan personal. În cadrul firmei vom încerca să facem schimbări în bine și cu siguranță vor oferi un feedback.ˮ
„Mi-au plăcut foarte multe, începând de la modul de comunicare și până la implementarea directivelor și la delegarea sarcinilor mele.ˮ
Pentru întrebări și probleme de discutat înainte de a face comanda, te rugăm să suni colega noastră la nr. de telefon 0743-012-529.
Înscrie-te aici și colega noastră va lua legătura cu tine!

Cookie-kat használunk annak érdekében, hogy javítsuk az Ön élményét weboldalunkon. Egyes cookie-k a weboldal működéséhez szükségesek, mások pedig segítenek megérteni, hogyan használják látogatóink az oldalunkat. Adatvédelmi szabályzat
Ezek a cookie-k elengedhetetlenek a weboldal megfelelő működéséhez, ezért nem kapcsolhatók ki.
Segítenek megérteni, hogyan lépnek kapcsolatba a látogatók a weboldallal (Google Analytics stb.).
Olyan releváns hirdetések megjelenítésére szolgálnak, mint a Facebook Ads és a Google Ads platformokon.
Lehetővé teszik a weboldal számára, hogy megjegyezze az Ön beállításait a személyre szabott felhasználói élmény érdekében.